PSIHOLOGIE CLINICA SI PSIHOTERAPIE

CRISTINA FIDE

Avortul

Indiferent de varsta, avortul la cerere este o experienta traumatizanta pentru orice femeie si ii va marca profund starea psihica, cu precadere sfera emotionala. Hotararea de a face o intrerupere de sarcina implica o serie de aspecte care tin de moralitate, de punerea sub semnul intrebarii a relatiei cu partenerul, de reactiile anturajului sau de istoria de viata a persoanei. Ea este resimtita ca o trauma majora, mai ales daca femeia care suporta interventia chirurgicala este tanara si nu s-a mai confruntat cu aceasta experienta.

 

Simbioza corporala dintre mama si fat face din avort un act suicidar. Omorandu-si copilul in propriul uter, mama se agreseaza pe sine, isi taie posibilitatea de a se proiecta in viitor, de a fi mama copilului ce creste in ea. O indarjire argumentata rational ce nu suporta nici un contraargument, o pietrificare, o determinare patologica de a plati orice pret pentru consumarea actului agresiv. Femeia are adesea o istorie personala dificila, puternic marcata de abuzuri din partea celor apropiati, a comunitatii. Relatia de cuplu poate fi si ea intr-o mare suferinta, femeia vrea sa se razbune pe sotul ei sau ii elimina copilul, extragandu-se pe sine din relatie. Adesea intervine si conflictul dintre libertate si angajare in relatia de dependenta si responsabilitate pe care o presupune copilul. Fiindca a avea un copil reprezinta pentru femeie realizarea ei ca mama, inscrierea in generatie si filiatie feminina, celebrarea perechii si a intalnirii amoroase, a relatiei cu propria mama, negarea mortii, a separarii, a singuratatii, transmiterea valorilor familiei.

 

De cele mai multe ori apare sindromul post-avort cauzat de incapacitatea femeii de a-si exprima gandurile si sentimentele fata de pierderea suferita, fie ca a fost urmarea propriei decizii, fie ca a fost determinata de imprejurari nefavorabile. Acesta presupune un set de reactii emotionale si comportamentale ce poate aparea la unele femei imediat dupa avort sau la cativa ani dupa experienta traumatizanta.

1.Depresia - este cel mai intalnit simptom retrait dupa avort, cel de inutilitate si incapacitatea de a se mai bucura de viata, nu reuseste sa-si regaseasca echilibrul interior, exista riscul instalarii post-factum a tristetii, descurajarii si remuscarilor

2.Sentimentul vinovatiei - presupune deteriorarea dispozitiei generale in perioada “aniversarii” avortului sau a datei cand ar fi trebuit sa vina pe lume copilul  

3.Alte urmari ale avortului - anxietatea, gandurile sinucigase, neincrederea, cosmarurile, izolarea si distantarea de prieteni si familie, crizele incontrolabile de plans, promiscuitatea sexuala, relatiile abuzive

4.Tulburarile de alimentatie si de somn, abuzul de droguri si/sau alcool

 

Sunt femei insarcinate in urma unor violuri, femei foarte tinere sau lipsite de mijloace financiare si de stabilitate, femei bolnave sau cu dizabilitati, femei ce afla ca poarta copii cu grave handicapuri pentru care a face avort nu este o optiune. Indiferent de “motiv”, experienta unui avort te schimba, te marcheaza, uneori putand fi tulburata forta vitala, capacitatea de a trai, de a munci, de a iubi. A putea face travaliul de doliul pentru copilul mort, a invata cum sa treci mai departe, sa faci fata unei astfel de amintiri este un drum departe de a fi usor de parcurs, unul dureros dar care sta sub semnul iertarii si intelegerii.