PSIHOLOGIE CLINICA SI PSIHOTERAPIE

CRISTINA FIDE

Iubirea de sine

Iubirea de sine primita de la parinti devine izvor al capacitatii de a iubi, caracterele parentalitatii ramanand  imprimate asupra obiectului iubirii. Exista persoane pentru care iubirea de sine reprezinta o mare problema emotionala iar lipsa ei duce la aparitia unor tulburari somatoforme, de alimentatie, anxioase, etc.

 

Iubirea de sine este o sursa pentru existenta  insasi a iubirii, nu doar iubirea pentru un altul sau din partea altuia hraneste. Nu putem iubi pe alti pana cand nu incepem a ne iubi pe sine, caci nu putem impartasi ceea ce ne lipseste. Pentru a putea sa-i iubim pe ceilalti, ar trebui sa invatam mai intai sa ne iubim pe noi insine asa cum suntem. Aceasta presupune sa ne iubim fara a ne judeca, caci judecata atrage vinovatie si auto-acuzare, dorinta de a ne auto-pedepsi, ce duce la pierderea perspectivei iubirii.

 

Drumul pe calea iubirii de sine nu este cu siguranta un drum usor de parcurs, insa pentru a putea evolua trebuie sa intelegem cu totii ca iubirea de sine nu inseamna interes doar pentru propria noastra persoana, egoism sau narcisism, ci poate sa insemne calea catre autocunoastere, autodefinire, spre Viata insasi.